Copilul meu nu vrea să vorbească în engleză. E normal?

Mergi cu copilul la curs, el înțelege când îi vorbești în engleză, dar acasă nu spune nici „hello”. Dacă ți se pare cunoscut, nu ești singurul părinte. Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le au părinții copiilor care învață o limbă nouă.

Vestea bună: în multe cazuri, tăcerea nu înseamnă că nu învață. Iar ce faci tu acasă o poate ușura sau o poate prelungi.

Să înțelegi nu înseamnă să vorbești

La început, majoritatea copiilor înțeleg mai mult decât pot spune. Reacționează la „Open your book” („Deschide cartea”), arată corect imaginile, dau din cap. Vorbirea apare de obicei mai târziu, când se simt siguri. Așa se întâmplă și cu limba maternă: ascultă mult timp înainte să vorbească.

Un copil care ascultă atent, zâmbește și face ce i se cere în engleză este deja în plin proces de învățare, chiar dacă nu se aude.

De ce tace uneori

Motivele sunt, de cele mai multe ori, banale:

• îi e teamă să nu greșească în fața altora;
• nu a găsit încă cuvintele și preferă să tacă decât să se încurce;
• se simte privit și evaluat, mai ales în fața părinților sau a rudelor;
• este obosit sau nu are chef în ziua respectivă;
• vorbește mai ușor în joc, cu alți copii, decât cu adulții.

Fiecare copil are ritmul lui, iar comparația cu fratele sau cu un coleg nu ajută.

Ce poți face acasă

Renunță la „spune și tu ceva în engleză!” O cerere pe loc, mai ales în fața invitaților, îl pune în încurcătură. Mai bine creezi ocazii în care vorbirea vine firesc.

Joacă-te, nu examina. Un joc de cărți cu animale, „I spy” („Văd cu ochișorii mei…”) sau o păpușă care „vorbește doar englezește” îi poate deschide gura mai ușor decât orice întrebare directă.

Vorbește tu mai mult. Comentează în engleză ce faci: „I’m making tea.” („Fac ceai.”), „Let’s put on your shoes.” („Hai să te încalți.”). Nu e nevoie să ceri răspuns.

Primește răspunsurile mici. Un gest, un cuvânt sau o propoziție incompletă sunt reușite. „Yes!”, „Dog.”, „Red.” înseamnă că încearcă.

Nu corecta imediat. Repetă corect propoziția, natural: „Two dogs? Yes, two dogs!” („Doi câini? Da, doi câini!”).

Laudă curajul. „Mi-a plăcut că ai încercat” îi spune că greșeala nu e o problemă.

Ce poate ajuta la curs

Activitățile cu mișcare, cântecele, jocurile de rol și lucrul în perechi îl pot ajuta pe copilul mai rezervat să se deschidă treptat, fără să fie pus în centrul atenției. Uneori un copil care tace acasă vorbește mai mult la curs, și invers. De aceea merită să întrebi cum se comportă în grup.

Când merită să vorbești cu profesoara

Nu aștepta luni de zile cu întrebarea. Poți merge la profesoară dacă:

• tăcerea durează și nu vezi nicio schimbare;
• copilul spune că nu mai vrea să vină sau că „nu-i place”;
• observi că se simte rușinat sau încordat când e vorba de engleză.

Profesoara îl vede în grup și poate spune ce observă acolo, ce pare să-l blocheze și ce se poate ajusta la curs. Apoi puteți alege împreună același mesaj, la curs și acasă. Dacă ai alte îngrijorări legate de copilul tău, un specialist este persoana potrivită; un articol ca acesta nu poate înlocui o discuție despre copilul tău.

Cel mai important: fără presiune

Dacă ar fi să reții un singur lucru: nu transforma engleza într-o probă pe care copilul trebuie s-o treacă în fața ta. Când vorbitul în engleză e legat de bucurie, curajul vine, în ritmul lui. Poți începe cu cele cinci obiceiuri de zece minute, în care nu îi ceri nimic.

Dacă vrei să vezi cum decurge o oră la noi, în Cluj-Napoca, poți veni la o lecție demo; copilul poate doar să privească, dacă așa se simte mai bine. Iar testul de nivel te ajută să afli, fără emoții, de unde ar putea porni.